Cum e să fii deputat în Parlamentul Tinerilor ?

Tinerii reprezintă un element cheie a societății noastre , ei reprezintă nu doar viitorul ci și prezentul Republicii Moldova. Ei se implică activ în viața socială , economică dar și în cea politică a țării, nu demult , a avut loc simularea Parlamentului Tinerilor în care tinerii s-au evidențiat prin proiectele lor de lege , modul de dezbatere a acestora dar și spiritul de echipă dintre fracțiuni.

Deja de 5 ani , la Chișinău are loc simularea unui Parlament al Tinerilor , acest proiect este implementat de către Asociația Obștească INVENTO, cu sprijinul financiar al Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Fundației Hanns Seidel în Republica Moldova, în parteneriat cu ELSA Republica Moldova, după modelul Parlamentului Tinerilor din România, implementat de către Asociația Pro Democrația.

În cea de-a cincea ediție , am avut oportunitatea de a participa și eu în cadrul acestui proiect. Astfel , înainte de simulare, am avut 5 zile de instruire în cadrul unor traininguri cu oameni profesioniști în domeniu.

În cadrul trainingurilor , am învățat despre :


✅ Doctrine politice din Uniunea Europeană și în lume ;
✅ Etapele formării unui discurs ;
✅ Nota informativă , inițiativele legislative și Amendamente ; structura și formularea acestora ;
✅ Vorbirea în public și comunicarea eficientă ;
✅ Structura unui proiect de lege și reflectarea
doctrinei politice în acesta ;
✅ Negocierile politice ;
✅ Laboratorul de creație legislativă.

După cursurile de instruire , la data de 15 și 16 noiembrie a avut loc simularea Parlamentului , unde în cadrul acestuia am votat Președintele și Vicepreședinții Parlamentului , apoi fiecare fracțiune a prezentat propriile sale proiecte de lege la tribuna Parlamentului , unde mai apoi legile și amendamentele au fost supuse votului. Astfel, în urma primei lecturi de vot din 15 și 16 noiembrie , au fost votate legi care vizează dezvoltarea sectorului gestionării deșeurilor solide ; legea cu privire la reglementarea aditivilor în Republica Moldova ; legea ce prevede taxarea vânătorilor amatori și sportivi a fondului cinegetic ; legea cu privire la unele modificări din Codul Fiscal ce are ca scop susținerea noilor antreprenori în domeniul afacerilor.


În cadrul acestor sesiuni parlamentare am realizat câtă responsabilitate stă pe umerele unui adevărat deputat. Deci cum este să fii deputat în Parlamentul Tinerilor ?


Nu chiar simplu , luând în calcul că nu te duci acolo să faci selfie și să stai într-un fotoliu confortabil , este o muncă grea care necesită mult efort și nopți nedormite . Împreună cu alți tineri deputați din fracțiunea Social-Democrată am lucrat destul de mult în elaborarea legilor care trebuiau susținute în plenul Parlamentului , modificarea sau crearea unei legi necesită timp și cunoștințe atât politice , economice cât și oratorice , este important să ai un vocabular bogat pentru a putea ține un discurs cursiv , la fel este important să ținem cont și de etichetă.

Să fii deputat în Parlamentul Tinerilor este o experiență plăcută , te simți mai important dar în același timp realizezi că este nevoie de maximă responsabilitate , muncă și performanță pentru a nu dezamăgi cetățenii care te-au votat. A fost plăcut să văd colaborările de echipă dintre fracțiunile parlamentare pentru a ajunge la un bine comun , sau să ascult discursurile înflăcărate ale tinerilor dornici să producă schimbări în sistemul politic din Republica Moldova.

A fost o mândrie pentru mine să particip la acest Parlament în care am acumulat o sumedenie de cunoștințe și pe care am comunicat-o reciproc cu alte persoane și într-adevăr cred că noi tinerii putem produce schimbări majore și anume noi putem să aducem vremurile bune pentru generațiile viitoare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.